Anul Nou/ Ed Ochester

“Poemul a fost compus la scurt timp după moartea mamei mele la vârsta de 101 ani. Aşa cum poate ghici cititorul, e un vis; poemul l-am scris imediat a doua zi şi au fost necesare câteva revizuiri. Deşi e personal, vorbeşte cred despre ambiguităţile care există în multe relaţii de familie.”

după ce i-am sunat pe fiul&fiica noastră
să le urăm fericire&noroc
ne-am dus la culcare devreme dar
am primit un telefon de la mama mea
care a murit în aprilie nu a zis
de unde sună totuşi
am auzit râsete pe fundal
şi a spus că unchiul Frank face una
din faimoasele lui Manhattans care sunt
a adăugat ea ca întotdeauna
mult mai bune decât ce aş fi fost eu în stare să organizez vreodată –
“o petrecere din astea te face să dormi neîntors” –
şi eu i-am răspuns “Mamă ştii
că niciodată din câte pot să-mi
amintesc nu mi-ai spus te iubesc”
şi a spus cu o uşoară tristeţe
“Întotdeauna ai fost cam
prostuţ; nu-ţi aminteşti că,
atunci când ai leşinat de ziua mea de naştere, la petrecere,
unul dintre verii tăi ţi-a spus mai târziu
că am strigat: “Fiul meu, unicul meu fiu!”?

Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *