Haydar Ergülen

Scrisoare lui Dumnezeu

1.

Am văzut norii
adunându-se pe cer, Doamne
şi am înţeles că Tu
scrii un poem în secret

2.

Ma gândesc la Tine uneori
Doamne, cu mare durere.
Pisici, păsări, nori,
arbori, iarbă, peşti,
fete, băieţi, copii,
dacă Tu ai fi numai al lor,
şi nu Dumnezeul întregii
omeniri.

3.

În războiul civil
Dumnezeu e ucis primul
apoi oamenii
de lângă noi.

4.

Doamne al meu, atâţia pomi
sunt aici
şi aţâţia oameni
care spun “pe această lume
nu am nici măcar
un pom sădit
numai al meu”
Dacă vreodată vei hotărî
să creezi un alt copac
ai bunăvoinţă să-l numeşti
Copacul Omenesc.

4.

Norii de mi i-ai arătat,
Doamne, un artist i-a văzut şi el
şi a crezut că artă Tu săvârşeşti.

5.

Suficient de înţelept să stai în această lume,
suficient de nomad să-ţi rişti viaţa,
în căutarea unei perle şi afundat
într-atât încât să te poţi pierde în sine,
suficient de intens să dai pe afară
numai şi după o neînsemnată aluzie la apă…

Ce sunt oamenii, dacă nu
stăpâni ai despărţirii
de toate chiar înainte de a le pierde?

Dar Doamne, mă întreb dacă Tu
nu ţi-ai luat rămas bun de la noi
înainte ca noi să o fi făcut.

7.

Când un sat arde
liniştea lumii se stinge şi ea,
sunetul sărutului dispare
când o pădure se mistuie

când ei doboară un hotel
poezia imigranţilor moare
râsetul copiilor moare
când un oraş dispare

Aceluia care viaţa o va trece prin foc,
Dumnezeu îi va zidi inima
în gheaţă.

8.

Doamne, fie uită că Tu ai creat acestă lume
fie nu te lepăda de mine în această lume

Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *