Poveste rusească/ Zbigniew Herbert

Țarul, tăticul nostru, a ajuns bătrân, foarte bătrân. Acum nu poate nici măcar să gâtuiască un porumbel cu propriile-i mâini. Stând pe tron, era auriu și rece. Doar barba îi crescuse până la podea și mai departe.

Apoi altcineva a domnit, nu se cunoștea cine. Poporul curios a tras cu ochiu în palat, dar Krivonosov a pus spânzurători la ferestre. Și astfel, doar cel spânzurat a văzut totul.

În cele din urmă, țarul, tăticul nostru, a murit. Clopotele au bătut și au tot bătut, dar trupul nu i-a fost adus afară. Țarul nostru crescuse în tron, picioarele sale au devenit una cu picioarele tronului, iar brațele la fel. Era imposibil să fie despărțiti. Și să-i înmormânteze împreună – ce păcat.

Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *