Ultima cină/ Mary Ruefle

Mary Ruefle e o poetă americană sensibilă şi inteligentă. Poemele de mai jos sunt din antologia “Selected Poems” (2010, Wave Books)

Sensul afirmaţiei tale

Dacă ai fi singură
şi ai vedea pământul,
ai crede aici este
sfârşitul singurătăţii
şi prin propriile forţe
l-am atins.

Dacă ai fi tristă
şi ai vedea bucătăria,
ai crede aici este
sfârşitul tristeţii
şi ei au pregătit-o
pentru mine.

Turner a pictat de unul singur
monştrii marini, dar a tocmit
pe altcineva pentru
“animalele mărunte”.
Se pare că el putea să facă
un cer minunat, însă nu şi
iepuri.

Asemenea lui Dumnezeu la sfârşit.

Din memorie

Poetul bătrân călare în plină iarnă
ajuns faţă în faţă cu un hoţ care-i
bătuse de moarte calul. O dată pentru
totdeauna, cei doi se recunosc fără
să vorbească: unul cu un cuţit strălucitor la
beregata celuilalt, în vreme ce al doilea oferindu-i
catifeaua sângerândă a animalului pentru a arăta că
el, aidoma, a făcut contrabandă cu propria viaţă în
fiecare ceas.

Tragica dramă a bucuriei

Plouase atât, târziu, în seara aceea, încât
lumea părea turtită pentru totdeauna.
Însă băcanul ştia că pământul are un stomac mare
în care poate intra cu mult mai mult.
Când a ieşit să primeasca un transport de mâncare pentru pisici,
spiţele umbrelei erau rupte.
I-a luat o vreme să le repare şi, ajuns la magazin,
camionul deja plecase.
Dintr-un capriciu, a intrat şi a adus acasă
o sticlă de vin pentru soţie.
Ai înnebunit? a spus ea. N-au destupat-o,
cu toate astea, un sentiment plăcut în inima sa.
Minunatul sunet pe care umbrela l-a scos
când s-a deschis pentru totdeauna.

Ultima cină

E un aranjament uluitor:
veselă cu miezul
unei jumătăţi de nucă, o muscă
pe un strugure rubiniu, strugurele
răspândind lumina, iar musca
ce depune ouă negre mici.
Noi strânşi în jurul mesei ovale
cu cuţitele, înfometaţi
la acest festin interior.
Nu ne este permis să mâncăm,
căci am fost angajaţi ca modele
de omul din capul mesei.
Zilele trec
zile în care suntem tot mai slăbiţi de foame.
Mai apoi ni s-a spus
că, deşi nu apărem
pe pânză,
ochii noştri devorând acele lucruri
emit lumină nesfârşită.

Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *