Eu l-am ucis pe Obama (preview)

E curajos să scrii azi un roman cu titlul „Eu l-am ucis pe Obama”, dar autorul nu e nici pe departe un simplu teribilist, după cum nu este nici un pastișor al lui Manuel Vazquez Montalban cu al său roman-cult, „ Yo maté a Kennedy”, căruia i-l dedică. Ce însă nu-i este străin lui Raoul Weiss este cu siguranță conceptul de parodie de unde decurge în text o instabilitate a structurii (romanul e conceput ca „jurnal și note ale unui interpret la Casa Albă”) textului, mozaicat, fără a fi haotic, dar și o prelucrare ironică a materialului istoric recent. Vorbim de o metaficțiune istorică bine scrisă cu secvențe care nu sunt cu nimic mai prejos de cele din romanele lui Ștefan Agopian sau Nicolae Strâmbeanu (pentru a numi 2 scriitori autohtoni expansivi stilistic) ce presupune un „impuls alegoric” că să uzez de termenul lui Owens. Aș putea numi acest roman drept un text școală despre interacțiunea regimurilor ficțional și factual, fapt care surprinde și derutează. Dar nu doar ca formă de segregare (narațiuni retrospective: memorii/intercalate: jurnal) e interesant romanul lui Raoul Weiss, ci și ca risc pe care și-l asumă autorul. Acela de a scrie un roman de acțiune, dinamic, fără timpi morți, dar și fără a cădea în schema concentrării exclusive asupra tramei, galopând după un final previzibil, și sacrificând stilul.

Dexteritatea stilistică a autorului este cea care surpinde plăcut pe tot parcursul romanului. Raoul Weiss nu intră în categoria celor parcimonioși, ci face un adevărat tur de forță plimbându-și personajul-narator din Finlanda în America și din America în China, iar cititorului trecându-i prin fața ochilor diverse mostre de limbaj: de la cel coroziv ca în scenele hot la cel asumat-poetic ca în poemele sociale ale lui Modeste Scwartz (un pseudonim literar al autorului însuși): „ Întoarce spatele Apusului însetat de sângele tău, umbrelor dimineții ce n-au nimic a-ți spune, sclavilor în costum, și acelor rasta sintetici, reciclarea sufletelor îi amenință pe toți cei ce rămân, în fața mareei joase, în Țările de Jos, toți cei ce rămân, în sovhozurile narcozei, contemplating jezz, alunecând pe suișul negativ, estuarul interior îți va risipi numele” sau în excelentul pasaj „Trei zile după moartea lui Obanga Fierarul” pe care l-aș apropia de zona Bestiariilor datorita codificării și irumperii în fantastic: „ Pedeapsa ocării aduse e aproape/ De vedeți frânghia că se desfășoară, înseamnă că-s mort/ Pedeapsa ocării aduse e aproape/ De peștele lokaka iese din pârâu ca să râdă, înseamnă că-s mort/ Pedeapsa ocării aduse e aproape/ De vin maimuțele să strige pe acoperișul casei, înseamnă că-s mort”.

Cititorul nu trebuie să se aștepte că va avea în față un text construit după rețetă, cu episoade care se succed firesc unele din altele. Autorul scurtcitcuitează constant narațiunea, mizează pe fragmentare și discontinuitate, introducând paranteze epice, episoade, care preced sau succed ( „ Trei zile după moartea lui Obanga Fierarul”) firul prim al istoriei. Nu par în exces aceste pseudobreșe, pentru că, treptat, se va vedea că ele funcționeaza ca un puzzle și nu dinamitează inutil prejudiciind narațiunea și abuzând cititorul invocat deseori în text: „ Îmi permit să reproduc aici câteva rânduri, primele din teza mea de doctorat pentru a îngădui răbdătorului cititor să ia măsura exactă a delirului narcotic în care am putut sa mă aflu atunci când am luat împotriva firii hotărârea de a scăpa de sărăcie.” „ Eu l-am ucis pe Obama” este un text subminator (în sens brehtian, nu întâmplator Brecht este și amintit: „ cititorul va avea așadar grijă să și-o reprezinte într-un stil brehtian”). Se bazează pe carnavalesc, „ o scenă a ultimelor comedii umane” (pg.15) observată nu de un ochi hiperlucid, ci mai curând „monstruos”. Nu malițiozitate, ci dezgust, nu sarcasm, ci plăcere de a observa din culise o lume poltică aflată în derivă. Naratorul-personaj, evreu-ungur, persoana de încredere a președintelui, cel care îi procura țigările și cu care împarte tot (chiar și amanta) nu seamănă unui cronicar de curte, ci mult mai mult unui colportor (știe tot de la problemele conjugale, până la sferele de influență și dedesubturile fiecărei decizii politice) care preia zvonuri și le triază „toate acestea nu erau decât vorbe de clacă”.

Pe scurt: avem un președinte al Americii, Bernake, surpins în intimitate, labil, dar și cinic: „Privește partea bună, Dave: câtă vreme mă cred comunist, uită ca sunt musulman”, „Ah, Lawdy! Nobelul ăsta pentru Pace, Doamne, chiar îl voi merita”, un Biden, depășit de situație, o prima doamnă excesiv de grijulie, cu tendințe matriarhale, și preocupată de nutriția corectă (de altfel, Raoul Weiss păstrează de la Manuel Vazquez Montalban desele referințe gastronomice și bine face, luând peste picior „toate basmele tech-food ale pseudorafinamentului totalitarismelor dietetice”), și o curte prezidențială pestriță ce include vrăjitori și bucatari (iată-l pe Arnaud, „Bucatar fetiș al Președintelui în dauna Cristetei Comerford”), crize: economice, fronturi deschise, anomalii sociale, o poveste pasională cu o unguroaică care dispare și apare prin intermediul profilului de facebook, coincidențe: „Casa Albă e mare, însa lumea – deși în continuă expansiune-rămâne mică”, un plan de a-l asasina pe Președinte. Am remarcat ironia observării comportamentului sexual și politic al personajelor și merită amintit și modul ingenios la care recurge autorul în secvența negocierii asasinatului, infiltrând didascalii autonome (cf. Issacharoff) prin care se amplifica tensiunea, menținându-se jocul parodic și subminarea unei prezențe orale autentificatorie: „Mandea (vocea Angelei Merkel după ce tocmai a urmărit uciderea lui Bambi): Vreți să-l omorâți? WW (maimuțărind o îngânare a lui Bill Gates de către arhanghelul Gabriel): Expresia îmi pare nelalocul ei. Retragem din circulație un produs pe care noi l-am brevetat, fabricat și comercializat”.

Într-o perioadă dominată în zona românească de proza scrisă în convenție realistă, cred că apariția acestui roman ar reprezenta o provocare radicală a cititorilor.

Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *