fuck tense

“există în noi mereu un martor care privește” spune Bogdan Lipcanu în interviul dat lui un cristian în februarie 2011. Martorul din “fuck tense” este un copil din România anilor 80 care înregistrează pentru ca 20 de ani mai târziu să spună. Bogdan Lipcanu debutează în 2010 cu un volum a cărui primă parte a fost scrisă dintr-un “jet” într-o după masă undeva între 1997-1999 pentru ca mai apoi să-l termine în 2005. E un volum matur despre copilărie, care se citește fără pauze între texte pentru că textele vin unele din altele, dau impresia de ușor datorită simplitătii scriiturii și habar n-ai când l-ai terminat.
Poeziile par bazate pe “modelul mental al consemnării”, asumându-și o funcție de recuperare. De altfel s-a notat în cronici “rolul muzeistic”. Lipcanu e mult mai mult de un simplu culegător si salvator de eșantioane de viață Și de aici vine marele atuu al cărții.

Textele lui Lipcanu nu sunt neutre, nude, neafectate, nu notează alb, ci sunt extrem de personale. Ele mizează pe o realitate pe care o deformează continuu. Cu cât mărcile istorice sunt mai multe, cu atât te îndepărtezi de concret și te apropii de autenticitate. O autenticitate întreținută prin candoare, prin elementele amintite care compun o mitologie a copilăriei în comunism (Cutezătorii, Bălănel și Miaunel, , Cico, ciocolata Brăduț,jocul Marocco, colecția Sportul, cupa din 86), dar și prin cele omise “mai departe nu mai știu”, “ ce făcea Ceaușescu acolo cu copiii nu știam”, “ce le zicea, nu știu”.

Pe Lipcanu îl crezi că “așa era” pentru că nu dă niciun moment impresia că își propune să ia masca de ceară a unui spațiu istoric, nu se detașează, ci, dimpotrivă, scrie jucăuș (textele nesfârșind prin a fi simple poante), vocile pe care le deleagă în text sunt cei de vârsta lui (Biche, Harriet, un șoim) prin ochii cărora se mitologizează o mitologie: “ Și vorbeam de viitor, că eram mici/ Din sala de alături venea fum de țigară./ Într-o noapte, Biche a început să povestească/ de un bărbat și o femeie care au fost conservați/ și trimiși cu o navă -n spațiu./ Erau ca și morți, da’ nu morți./ Da’ nu se puteau trezi.” Este o poezia a lui “era” și a lui “se zicea”: “ Se zicea că Nicu a piredut la poker/ herghelia de la Mangalia/ că l-a aruncat de la etajul 10/ pe Florin Piersic/ că i-a smuls unghiile Nadiei Comăneci/ și a violat-o/ că l-a împușcat pe Duckadam în mână/ și i-a luat jeepul primit la Sevilla/ că se bate în baruri și a omorât/ un om cu mașina/ și că atunci când va fi el președinte/ în România vor fi, ca-n occident, de toate/ și-o să se dea la TV filme porno”.

Autentice sunt si textele despre primele experiențe erotice, tatonările, curiozitățile (“voiam dintr-o dată să fiu mare/ să fi trecut dintr-o clipă 12 clase”), care nu alunecă în pornografie, deși pentru cititorul mai pudibond limbajul poate constitui o problemă. Nu pentru el e cartea, după cum nici pentru cel care năravit în cultul metaforei sondează după înțelesuri pe o pagină care pare prea netedă. Pe lângă partea de început, extrem de unitară, în secvența “Harriet or Sweet Angel of Communism” Lipcanu scrie un text excelent bazat pe o structură poetică a narativității: “Am făcut brusc planul de acțiune, am împărțit gagicile” și care sfârșește printr-o răsturnare, printr-un deznodământ deloc previzibil, debusolant, melancolic: “M-am dus acasă năucit./ Eram în cameră și m-am îndreptat spre geam. Cerul se prăbușea peste mine. Era fizic.// O năruire ceva fără axă”.

Autorul folosește filtre, nu ține cont de codurile de recunoștere între produs și destinatar, merge la limită: “WeCeurile erau foarte roșii și cu stema patriei”, “pe pasta de dinți era o cravată”, “pe bomboane scria:/ Ne mândrim cu tot ce face Ceaușecu pentru pace” “Pe cănile de ceai scria Canalul Dunăre – Marea Neagră/ și pe fruculițe Trăiască și înflorească” , “Hârtia era roșie și apa și tot”. “fuck tense” e un debut remarcabil despre copilăria într-un spațiu istoric , ferit de pericolul de a se perima în timp.

Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *